GALERIE FOTO: Adunarea Generală a Filialei Județene Olt a Asociației Comunelor din România

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Vineri, 6 iulie 2018, a avut loc în Slatina Adunarea Generală a Filialei Județene Olt a Asociației Comunelor din România și Adunarea reprezentanților parteneri în sistemul de cooperare privind activitatea de audit public intern.
Pe ordinea de zi s-au aflat proiecte privind aprobarea raportului de activitate al Filialei Județene Olt a ACoR pe anul 2017. Tot cu această ocazie, a fost supus spre aprobare bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2018. În atenția membrilor, va fi supusă prezentarea activității de audit public intern, desfășurată în anul 2017, și stabilirea noii cotizații lunare privind funcționarea direcției de audit public intern, înființată în cadrul Filialei Județene Olt a ACoR.
Un punct de pe ordinea de zi se referă la prezentarea proiectului „politici alternative în economia socială”. De asemenea, membrilor acestei comunități le va fi prezentată realizarea activității SCIM prin cooperare, similar celei de audit public intern. Dispoziția privind organizarea reuniunii a fost deja adusă la cunoștință primarilor, reprezentanților acestora din cadrul comunelor membre ale Filialei Județene Olt a ACoR și reprezentanților parteneri în sistemul de cooperare privind activitatea de audit public intern.

Citit 8102 ori

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Ești aici: Home Stiri GALERIE FOTO: Adunarea Generală a Filialei Județene Olt a Asociației Comunelor din România